Iordănescu, în inspecție pe Ghencea:** s-a întâlnit cu George Boroi! Ce a declarat „Generalul”

Redactor:
Robert Zamfir
Iordănescu, în inspecție pe Ghencea:** s-a întâlnit cu George Boroi! Ce a declarat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ministerul Apărării a trimis o nouă invitație ca Steaua să se întoarcă acasă. Becali spune că nu vrea să plătească datoria cerută de șefii Armatei: 600 de mii de euro, dar propune stingerea datoriei printr-un troc, cedarea nocturnei! Becali speră ca Iordănescu să înlesnească dialogul dintre Steaua și șefii Armatei. Iordănescu a fost azi în inspecție în Ghencea, acolo unde s-a întâlnit cu George Boroi, comandantul clubului Steaua

Iordănescu a călcat terenul, refăcut între timp de Minister

„Sunt aici ca prieten al fotbalului, la invitația domnului comandant (n.r. – președintele CSA Steaua, Gerorge Boroi). A spus că o să mă impresioneze ce o să văd. N-am crezut, dar așa este. Dorința mea este ca Ministerul Apărării și Gigi Becali să ajungă la o înțelegere, iar echipa să se întoarcă unde îi este locul. Din ce știu eu și Gigi Becali ar accepta întoarcerea. Steaua trebuie să joace în Ghencea, aici sunt istoria, tradiția și viitorul acestui club. Puterea Stelei se regăsește în tribunele pline de fani de aici. Eu fac o conexiune, sunt un fel de liant între CSA Steaua și Gigi Becali”, a spus Iordănescu.

Președintele CSA Steaua, George Boroi, a afirmat că locul echipei de fotbal este în Ghencea, dar a precizat nu va exista nicio înțelegere până nu va fi achitată datoria de către FC Steaua. El a explicat și ce lucrări au fost efectuate la arenă:

„Noi aveam obligația de a reface acest proiect. Am refăcut alimentarea cu apă, curentul, am reprat și înlocuit 10.000 de scune și, nu în ultimul rând, am refăcut gazonul. Însămânțarea terenului a costat 2.000 de euro, prețul a venit de la oameni pricepuți care iubesc fenomenul Steaua. Și terenurile de antrenament le-am întreținut și arată foarte bine, iar pe terenul principal s-ar putea disputa un meci chiar și acum. Este opțiunea lor dacă se întorc, dar locul echipei este aici. Este puțin probabil ca altă echipă să se gândească că poate juca aici. Dar până când datoria nu va fi achitată, în valoare de aproximativ 570.000 de euro, este exclusă orice înțelegere”.

CSA Steaua a anunțat, luni, într-un comunicat de presă, că a refăcut terenul de joc al stadionului din Bulevardul Ghencea și acesta poate găzdui meciuri din Liga I, condiția ca echipa pregătită de Ilie Stan să se întoarcă pe arenă fiind ca Gigi Becali să plătească datoria de 2.444.462 lei.

Datoriile echipei de fotbal sunt reprezentate de „chirii lunare, penalități la plata chiriilor și contravaloarea utilităților”.

Echipa patronată de Gigi Becali a renunțat să mai evolueze pe stadionul din Bulevardul Ghencea de la începutul sezonului. Steaua a evoluat în partidele de pe tern propriu pe arenele din Ploiești, Buzău și Cluj și a anunțat că în următoarea perioadă va evolua pe Arena Națională. Becali s-a plâns de chiria ridicată pe care trebuia să o achite către CSA Steaua, menționând apoi că formația „roș-albastră” se va întoarce pe Stadionul Steaua doar dacă primește arena în folosință pe o perioadă lungă pentru a o putea moderniza.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×